Cercetare
Editura Eurodidact a inițiat încă din 2001 un amplu proiect privind elaborarea și editarea unor studii monografice locale. În fapt, ne-am propus să inițiem restituiri către comunități rurale de adevăruri istorice, detalii specifice cadrului natural local sau detalii privind evoluția demografică, confesională, a învățământului local, precum și a acelor repere definitorii pentru folclorul, etnografia și economia sătească locală.
Studiile au fost integrate Colecției Monographyca al cărui coordonator a fost și este, încă de la primul volum d-l prof. univ. dr. Nicolae Edroiu, membru corespondent al Academiei Române.
În cadrul acestei colecții, în urma unor minuțioase etape de cercetare pe teren, în arhive, biblioteci universitare, județene, locale publice sau chiar private, au fost editate, în condiții grafice deosebite, următoarele titluri:
1. Comuna Vețel – studiu monografic complex. Autori: Nicolae Edroiu (coord.) Dorin Pintilie, Mariana Pintilie, Valentin Orga, Cosmin Budeancă, Sergiu Neag, Marius Mendiac. Comuna Vețel, în componența căreia intră Vețel, ca sat-reședință, Mintia, Leșnic, Bretelin, Herepeia, Căoi, Muncelu Mare, Muncelu Mic, Runcu Mic și Boia Bârzii face parte din județul Hunedoara.
2. Comuna Ațel – studiu monografic complex. Autori: Nicolae Edroiu (coord.) Mariana Pintilie, Dorin Pintilie, Valentin Orga, Cosmin Budeancă, Sergiu Neag. Comuna Ațel, în componența căreia intra (până la reorganizarea administrativă din 2004) satele Ațel, reședința de comună, Alma, Șmig, Dupuș și Giacăș, face parte din județul Sibiu (2002).
3. Comuna Brăduleț – studiu monografic complex. Autori: Dorin Alicu (coord.) Mariana Pintilie, Dorin Pintilie, Alexandru Bădărău, Sergiu Neag, Cosmin Budeancă, Bogdan Iacob, Petre Mitulescu. Comuna Brăduleț, în componența căreia intră satele Piatra, Ungureni, Slămnești, Uleni, Galeșu, Alunișu, Cosaci, Brădetu și Brăduleț – reședința administrativă, face parte din județul Argeș.
4. Comuna Hopîrta – studiu monografic complex. Autori: Dorin Pintilie, Mariana Pintilie, Nicolae Dura. Comuna este constituită din satele Hopîrta, Turdaș, Silivaș, Șpălnaca și Vama Seacă și face parte din județul Alba (2003).
5. Comuna Apold – studiu monografic complex. Autori: Nicolae Edroiu (coord.), Dorin Pintilie, Mariana Pintilie, Valentin Orga, Cosmin Budeancă, Bogdan Iacob. Comuna Apold, în componența căreia intră satele Apold (reședință) Daia, Șaeș și Vulcan, face parte din județul Mureș.
6. Comuna Valea Mărului – studiu monografic complex. Autori: Nicolae Edroiu (coord.), Mariana Pintilie, Dorin Pintilie, Gheorghe P. Ionică. Comuna face parte din județul Galați și este constituită din satele Valea Mărului și Mândrești (2003).
7. Comuna Băleni – studiu monografic complex. Autori: Dorin Pintilie, Mariana Pintilie. Comuna este constituită dintr-o singură așezare și face parte din județul Galați. (2003)
8. Comuna Bustuchin – studiu monografic complex. Autori: Mariana Pintilie, Dorin Pintilie, Maria Rotund, Nicolae Dura, Tudor Sălăgean. Comună din județul Gorj, are în componență satele Bustuchin, reședința de comună, Cionți, Motorgi, Nămete, Poiana Seciuri, Poienița, Pojaru și Valea Pojarului (2005).
9. Comuna Cricău – studiu monografic complex. Autori: Mariana Pintilie, Dorin Pintilie, Tudor Sălăgean, Alexandru Bădărău. Comuna este constituită din satele Cricău, Tibru și Craiva și face parte din județul Alba. (2009)
10. Comuna Panticeu – studiu monografic complex. Autoare, Mariana Pintilie. Comună din județul Cluj, formată din satele Panticeu, Cubleșu Someșan, Dârja și Sărata (2012).
11. Comuna Alma – studiu monografic complex. Autori: Dorin Pintilie, Mariana Pintilie. Comuna este alcătuită din satele Alma, Șmig și Giacăș, fiind desprinsă din comuna Ațel, conform reorganizării administrative din 2004; face parte din județul Sibiu (2014).
În afara colecției au mai apărut:
– Monografia comunei Hida (Mariana Pintilie, Dorin Pintilie), comună din județul Sălaj constituită din satele Hida, reședința de comună, Baica, Miluani, Păduriș, Sânpetru Almașului, Stupini și Trestia. (1999)
– Monografia comunei Dăbâca (Dorin Pintilie, Mariana Pintilie), comună din județul Cluj, constituită din satele Dăbâca, Luna de Jos și Pâglișa. (2001)
Colecția Monographyca va integra noi proiecte și titluri aflate în prezent în diferite etape de cercetare-editare.
Pentru un prim contact privind elaborarea unui nou proiect de cercetare monografică, vă invităm să comunicați intenția dumneavoastră prioritară la adresa de e-mail: redactie@eurodidact.ro sau studiimonografice@eurodidact.ro sau telefonic, la 0744/849.868 ori vezi mai jos.
Vă rugăm să aveți în vedere că durata contractului va fi de minimum un an până la momentul propus pentru apariția cărții. În scurt timp, după trimiterea solicitării, veți primi în scris detaliile privind derularea contractului.
Nu uitați că, antidotul în calea uitării este cartea. Satul românesc ascunde istorii frumoase și un chip interesant pentru contemporani. Monografia comunei dvs. trebuie să vă reprezinte. Prin aceasta, prezentul tăcut poate străluci din nou în oglinda istoriei. Faceți primul pas pentru ieșirea din anonimat, onorând tot-odată și memoria străbunilor.
Trimite o solicitare aici sau pe adresa redacției (studiimonografice@eurodidact.ro; redactie@eurodidact.ro; eurodidactcluj@gmail.com)
Anunț!
Din luna aprilie 2015 Editura Eurodidact poate fi găsită, iată, și în spațiul virtual!
Vă invităm, stimați clienți mai vechi, dar și pe dumneavoastră, cei care ne descoperiți acum, să ne treceți pragul și în această locație. Înscrieți-vă pe site-ul nostru și vă vom recompensa cu întreaga noastră atenție, oferte speciale, promoții și acces permanent la produsele reduse.
În calitatea dvs. de clienți înscriși, veți avea plăcerea de a descoperi și alte surprize de sezon! Vă așteptăm!
Să ne comunicați, de asemenea, dacă doriți să primiți în continuare informările noastre și în format tipărit.